Rio

Adio… Rio ! Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 s-au încheiat… E momentul bilanțului… Comentariile…continuă…

Pe un site de socializare, cel mai bun crainic sportiv român, prezent la JO de la Rio de Janeiro, Alina Alexoi, a postat: ,,Rio. Ploaie. Străzi goale și senzația că Jocurile s-au Mai mult »

IMG_0805

PROFESIONISM și PROFESIONALISM la ACSM Codlea !

Am descoperit la clubul sportiv din Codlea o organigramă… Nimic deosebit până aici. Cum la fel de neobișnuit este faptul că acest club de fotbal, în principal, cu Ionuț Necula președinte și Mai mult »

IMG_2246

Liga2 de la noi după jocurile rundei 3…

Spuneau la un moment dat mai multe voci pe diferite canale media, sau pur și simplu pe siteuri de socializare că ar fi bine ca SAI-ul și capitala să-și facă un campionat Mai mult »

Laura-Chiper 8

La mulți ani Laura Chiper !

21 august, o zi specială din viața numărului 8 pe tricoul ASC Corona 2010 Brașov și 89 pe tricoul reprezentativei României… Este ziua extremei dreapta Laura Chiper, prilej cu care SPORT și Mai mult »

1-Arbitră

Dați amazoanelor din arbitraj o șansă…

Numeroase sunt cursurile de arbitri din mai toate categoriile posibile… Numeroase sunt și loturile aferente fiecărei categorii… Vedem în diferite loturi nume de gen feminin… Ar spune unii că e firesc, normal… Mai mult »

Adio… Rio ! Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 s-au încheiat… E momentul bilanțului… Comentariile…continuă…

Rio

alina alexoiPe un site de socializare, cel mai bun crainic sportiv român, prezent la JO de la Rio de Janeiro, Alina Alexoi, a postat: ,,Rio. Ploaie. Străzi goale și senzația că Jocurile s-au terminat. S-au dus… Oamenii din Rio își recâștigă orașul. Competiția e istorie, povestea s-a scris în minte, amintirile așteaptă să fie împărtășite iar drumul spre casă e ca o eliberare…” Nu cred că e momentul oportun să ne uităm în grădina vecinului, pentru că dacă am face asta, cu adevărat ne-am îngrozi, vis-a-vis de rezultatele românilor noștri prezenți la aceste jocuri… Sigur că, au câștigat cei mai buni ! Sigur că, așa cum ne spunea odată un nene francez, Pierre de Coubertin, e important să participi… Evident că asta era odată… Dar, odată cu trecerea timpului, lucrurile s-au cam schimbat. Toată lumea știe și poate pricepe asta. Că au fost țări participante care n-au stabilit PREȚUL AURULUI OLIMPIC, asta am auzit pe la televizor dar ceva concret, nu știm… Cum nu știm nici exact dacă unele medalii au fost răsplătite cu câteva sute de Euro, sau chiar cu peste 100 de mii altele… Oricum nu mai contează asta… Cert este un lucru: Bilanțul României este dezastruos la JO – Rio de Janeiro – Brasil 2016 ! Cu o singură medalie de aur câștigată de echipa feminină de spadă, una de argint câștigată de jucătorii de tenis de câmp Horia Tecău şi Florin Mergea în competiţia de dublu, dar și trei medalii de bronz câștigate de Gabriel Sîncrăian la haltere în cadrul categoriei 85 de kilograme, echipajul feminin de canotaj la 8+1 sau opt rame cu cârmaci și Albert Saritov la lupte libere în cadrul categoriei 97 kilograme. Cam atât… Ah, nu… poate ar trebui să mai menționez două persoane care-au adus un plus României la Rio: jurnaliștii Alina Alexoi și Dorin Chioțea…

Rio 1Celor mai sus amintiți le mulțumim. Să mai mulțumim și celorlalți președinți de federații care au preferat să meargă ei la căscat gura prin Brazilia și să lase acasă antrenori ai sportivilor prezenți în competiții… Dar hai să nu le mulțumim acestora din urmă și să-i trecem la RUȘINEA NAȚIONALĂ… Dacă ne uităm puțin prin statistici, putem observa că prin 1952, la Olimpiada de la Helsinki, am avut mai puține medalii decât la această ultimă competiție, dar, atunci n-au fost așa multe probe olimpice ca-n zilele noastre… Atunci am intrat în analele istoriei cu prima medalie românească la tir, armă liberă 50m prin Iosif Sârbu, care a stabilit la vremea respectivă noi recorduri, olimpic și mondial, tot la tir am obținut un bronz Gheorghe Lichiardopol la pistol viteză 25m, și la box, un aur și-un argint. Trebuie să amintim și cea mai prolifică Olimpiadă, cea de la Los Angeles 1984 când România a câștigat 53 medalii, fiind pe locul secund în lume ca număr de medalii la acea olimpiadă. Sigur că ne mândrim, dar trebuie să spunem și faptul că URSS-ul au boicotat acele întreceri olimpice neparticipând… Și-așa… că altfel… Dacă tragem linie și lovim în stânga și în dreapta, dezlegăm misterele… Primul și principalul vinovat CLASA POLITICĂ… Dacă intrăm pe făgașul firesc, normal, mai dăm vina pe cei din interioarele federațiilor care duc câte un singur război pe-acolo: INTERESELE PERSONALE… Sportivii sunt cei care pierd… Nu sunt singurii… Mai este și societatea civilă, noi, majoritatea care-am devenit simpli GURĂ CASCĂ. Rio 2Ne dăm mari și tari pe siteurile de socializare, înjurăm pe X și pe Y, că face și drege Z… DAR DE CE NU LUĂM ATITUDINE? Spre exemplu părinții care iau atitudine vis-a-vis de copiii lor. Să nu-mi spună mie un profesor de sport dintr-o școală că n-are măcar un singur ELEV SCUTIT de SPORT și EDUCAȚIE FIZICĂ… Ne mirăm că întâlnim pe stradă tot mai mulți obezi, tot mai mulți copii care poartă ochelari… Oare de ce? De aici trebuie plecat… Știm să aruncăm vina pe POLITIC, dar oare nu sunt de vină părinții copiilor care nu-și încurajează copiii să facă sport ci dimpotrivă, ei rezolvă de-o scutire medicală? Hai să nu mai căutăm scuze ! Haideți să încercăm să dăm soluții ! După părerea mea, avem antrenori foarte capabili și pricepuți. De ce ne trebuie nouă antrenori străini, pe care să-i plătim regește că așa vor unii președinți de federații, iar pe-ai noștri profesioniști să-i punem antrenori la copii și juniori și să le trasăm sarcini. Bani nu le dăm, dar le facem rapoarte pe muncă voluntară… Avem 4 ani de acum înainte… TokyoTokyo e la 4 ani distanță. Facem în acest sens ceva? Hai să nu încheiem în ton pesimist. TREBUIE să le mulțumim tuturor sportivilor participanți la Rio, pentru că au fost acolo ambasadorii României… Să nu uităm să le mulțumim celor doi jurnaliști, care-au formulat tot felul de informații în cel mai scurt timp pentru informarea noastră a românilor de acasă: Alina Alexoi și Dorin Chioțea… DE ACUM…CU TOȚII LA TREABĂ…

Dan-Alioșa Ulici

PROFESIONISM și PROFESIONALISM la ACSM Codlea !

IMG_0805

IMG_0805Am descoperit la clubul sportiv din Codlea o organigramă… Nimic deosebit până aici. Cum la fel de neobișnuit este faptul că acest club de fotbal, în principal, cu Ionuț Necula președinte și Mihai Dumitrașcu ca vicepreședinte, are și alte secții sportive pentru copii, tinerii și mai puțin tinerii Codlei (și nu numai). Fac acum referire strict la secția de fotbal. Dacă până mai dăunezi, la Codlea pe stadionul MĂGURA activa o echipă în Liga4 înscrisă în campionatul județului Brașov, o echipă fruntașă dealtfel, am aflat că din sezonul competițional 2016/2017, clubul a înscris o echipă de seniori și în Liga5. Un fapt absolut normal și firesc pentru un club care se respectă. Cum la fel de normal și firesc, este ca într-un club să ai grupe de copii și juniori. Dar iată organigrama lui ACSM Codlea, club înscris în diferite competiții încă din 2002:
Seniori LigaV echipă antrenată de Gabriel Mircioiu
Seniori LigaIV echipă antrenată de Vasile Suciu
Juniori Under 19 sau A1, antrenată de Gabriel Mircioiu
Juniori Under 15 sau juniori C antrenați de Mihai ,,Pușkin Pușcașu
Juniori Under 13 sau juniori D antrenați de Ionuț ,,Nucu Necula
Juniori Under 11 sau juniori E antrenați de același Ionuț ,,Nucu Necula
Juniori Under 10 antrenați de Adrian Radu
Juniori Under 9 antrenați de Adrian Radu
Juniori Under 8 antrenați de Sergiu Lucaci
Juniori Under 7 antrenați de Sergiu Lucaci
O informație, încă neoficială, ar fi că la Codlea se încearcă alcătuirea unui lot de fotbal pentru tinerele din localitate, o echipă de fotbal feminin cu care clubul codlean ar vrea să …
Sigur că, pentru un municipiu de aproximativ 20 000 locuitori este un lucru bun. Spun eu, că la fel de bun ar fi dacă acest club ar primi o mână de ajutor din partea Consiliului Local și-al Primăriei Municipiului Codlea… În fond, acest club este printre puținele repere codlene care fac ca Municipiul Codlea să ajungă pe buzele celor care tranzitează Codlea… Poate că o mână ajutor ar putea să întindă acestui club și presa locală, atât cât există ea… Nu cred că strică puțină promovare… Cum nu cred nici că, sunt sute de firme în municipiu, care, după părerea mea, contribuind cu ,,ceva ar sărăci dacă ar băga o mână în buzunar… Vorba aia românească… mai mult sau mai puțin adânc, ,,DUPĂ POSIBILITĂȚI… Dacă stăm drepți și judecăm strâmb, sau chiar drepți și judecăm la fel, acest club, este unul în folosul Codlei și codlenilor… Startul noii ediții de campionat 2016/2017 se dî zilele următoare, și ne referim aici la meciurile din Liga4 – Brașov. Debutul însă îl vor face mânjii… Nu putem decât să-i felicităm pe cei care vor și arată că și pot… Formația ACSM a terminat ediția de campionat 2015/2016 pe locul secund. În această vară, au revenit la echipă fotbaliștii împrumutați la alte echipe în sezonul trecut, dar clubul  a făcut și câteva achiziții de jucători, unii dintre ei cu nume în fotbalul mare, pe când alții, au făcut pași mari către mai sus… Dacă stăm și privim către județul vecin, la cei de la SEPSI Sf. Gheorghe, îl descoperim acolo pe fundașul dreapta Daniel Dumbravă, până în sezonul trecut la echipa codleană. Sigur că-i o mândrie pentru comunitate… Exemplele ar putea continua, dar ne oprim deocamdată… Păcat însă că nu mediatizată… Sâmbătă 27 august debutează în noua ediție de campionat nou înființata Steagul Roșu Brașov… Nimic mai potrivit pentru brașoveni să-și încerce puterile cu vicecampioana județeană ACSM Codlea. Cu siguranță că stegarii merg la Codlea după cele 3 puncte puse în joc. Oare vor fi de acord codlenii să înceapă cu stângul? Mă cam îndoiesc de asta… Dar… Să le urăm succes fotbaliștilor codleni și promitem să revenim cu informații despre toate loturile existente la ACSM…

Dan-Alioșa Ulici

Liga2 de la noi după jocurile rundei 3…

IMG_2246

IMG_2689Spuneau la un moment dat mai multe voci pe diferite canale media, sau pur și simplu pe siteuri de socializare că ar fi bine ca SAI-ul și capitala să-și facă un campionat propriu și să lase provincia în pace… Că nu convine acest adevăr, sau convine mai puțin, proverbul ăla cu câinii care latră și caravana care trece… Ei bine, în Liga2 de la noi, s-au desfășurat meciurile contând pentru etapa a III-a… Ceea ce spuneau VOCILE la un moment dat, a ieșit la iveală în această etapă: dintre cele 10 partide programate în weekend-ul trecut, jumătate s-au desfășurat în SAI și în București, și spunem exact că, Ștefănești, Buftea, Afumați, Balotești și București… Dacă mai punem la socoteală Clinceniul, tacâmul ar fi complet ! Adică nu, tabloul complet este cu echipe ca CSM Reșița, retrogradată sezonul trecut cu multe puncte penalizare, șterse de nu se știe cine cu ce scop… dar care totuși joacă în L2, dar nu în VALEA DRACILOR ROȘII – Valea Domanului ci pe la Snagov, Unirea Tărlungeni, retrogradată și ea la finele sezonului trecut dar doar teoretic, pentru că practic echipa apare în L2 dar nu mai joacă la Tărlungeni ci dracu mai știe pe unde, mai e și cealaltă, Berceni… Nu înțelege majoritatea cum joacă echipe înființate în 2015 sau 2016 prin ligi superioare, când echipe cu tradiții în fotbal sunt aruncate în campionate județene… Cum să joace vișinii de la Rapid în Liga5? Cum e posibil ca această echipă cu cei mai mulți suporteri să ajungă atât de jos? Cum e posibil să ajungă în campionatul județului Prahova, Petrolul Ploiești, o echipa de lupi galbeni, pentru că așa a vrut… UN CAPRĂ? De aici înțelegem că e mai șmecheră capra decât lupul… Cum e posibil că FC Baia Mare să nu mai apară decât în statistici? Crede cineva că are odihnă regretatul maestru Viorel Mateianu? Are odihnă Gicu Dobrin acolo unde este când vede ce se întâmplă cu echipa lui din Trivale, FC Argeș? Cum să dispară de pe firmamentul fotbalului Oțelul Galați, echipă care mai campionatele trecute era campioana României și reprezenta țara în UCL? Spune asta gloriilor fotbalistice de mai ieri, și uită-te în ochii lor… Nu poți pentru că sunt caractere frumoase șile poți vedea doar lacrimile șiroindu-le pe obraji… Dureros domnilor…dureros… Normal că-i politicul de vină… Dar politicul ăsta, cine-l susține? Cine-l alimentează pe la alegeri de tot felul? DA OAMENI BUNI, noi cei care acceptăm să fim terfeliți… NU MAI AVEM MÂNDRIE… A DISPĂRUT PATRIOTISMUL… Să revenim la campionatul nostru secund care ne mănâncă (ȘI) zilele…
Vineri 19 August de la ora 18:00, în prologul etapei, Olimpia Satu Mare – FC Braşov 1-1, cu o echipă a Brașovului fără sponsori dar cu sponsori… Ne uitam la televizor la meci și n-am priceput prea multe din inscriptionările de pe tricourile stegarilor. Mister elucidat totuși de Adi Marica, unul dintre cei mai buni jurnaliști brașoveni ai momentului într-un articol din MonitorulExpres… ,,FC Braşov încă nu are un sponsor principal în acest sezon, dar la Satu Mare, elevii lui Cornel Ţălnar au apărut într-un echipament complet alb în care apăreau sponsorii din sezonul trecut: Maurer Imobiliare şi Roman Autocamioane! Cum s-a ajuns în această situaţie ca FC Braşov să facă reclamă gratuită? În acest moment, FC Braşov are achiziţionat doar un singur rînd de echipament de la sponsorul tehnic Arcerbis, unul în culorile galben şi negru, care a şi fost folosit la primele două meciuri oficiale, cele cu Sepsi Sfîntu Gheorghe şi Juventus Bucureşti. Pentru meciul cu Olimpia, FC Braşov nu a mai putut folosi acest echipament, asta pentru că gazdele au evoluat în tricouri galbene. În aceste condiţii, oficialii lui FC Braşov au apelat la echipamentul alb complet din sezonul trecut şi de aici şi apariţia celor doi sponsori. Şi implicit reclamă gratuită ţinînd cont că partida a fost transmisă în direct de DigiSport. “
Sâmbătă pe 20 august s-au disputat mai multe jocuri:
CS Afumaţi – FC Academica Clinceni 3-2
CS Baloteşti – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1
Unirea Tărlungeni – Metalul Reşiţa 2-0
Juventus Bucureşti – Şoimii Pâncota 18-0 (!!!)
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Luceafărul Oradea 1-0
ACS Berceni – Chindia Târgovişte 0-1
Dunărea Călăraşi – CS Mioveni 0-0
UTA Bătrâna Doamnă – Dacia Unirea Brăila 3-0

Duminică 21 august în ultimul joc al rundei, pe DAN PALTINIȘANU
ASU Politehnica Timişoara – Foresta Suceava 2-3

Iată cum arată clasamentul după trei runde:
1. Chindia Târgovişte 9
2. UTA Bătrâna Doamnă 7
3. FC Braşov 7
4. Juventus Bucureşti 6
5. CS Afumaţi 6
6. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 6
7. Unirea Tărlungeni 6
8. Dacia Unirea Brăila 6
9. Olimpia Satu Mare 4
10. Dunărea Călăraşi 4
11. CS Baloteşti 4
12. CS Mioveni 4
13. FC Academica Clinceni 3
14. CSM Râmnicu Vâlcea 3
15. Luceafărul Oradea 3
16. Foresta Suceava 3
17. ASU Politehnica Timişoara 1
18. ACS Berceni 0
19. Metalul Reşiţa 0
20. Şoimii Pâncota 0

În clasamentul golgeterilor:
1 Attila László HADNAGY 6
2 Dennis MAN 5
3 Marian Daniel STOENAC 4
4 Alin Marian ZAHARIA 4
5 Alexandru VASILE 4

Jocurile etapei cu numărul 4 sunt programate pentru weekendul 26-28 august. Poate în etapa a IV-a vom vedea pe lista delegărilor arbitrilor și amazoanele…

Dan-Alioșa Ulici

La mulți ani Laura Chiper !

Laura-Chiper 8

Laura-Chiper 8921 august, o zi specială din viața numărului 8 pe tricoul ASC Corona 2010 Brașov și 89 pe tricoul reprezentativei României… Este ziua extremei dreapta Laura Chiper, prilej cu care SPORT și EMOȚIE este alături de sportiva băcăuano-brașoveană, urându-i multă sănătate, bucurii, împliniri și satisfacții, alături de tradiționalul LA MULȚI ANI Laurita !

Redacția SPORT și EMOȚIE

Dați amazoanelor din arbitraj o șansă…

1-Arbitră

1-arbitreNumeroase sunt cursurile de arbitri din mai toate categoriile posibile… Numeroase sunt și loturile aferente fiecărei categorii… Vedem în diferite loturi nume de gen feminin… Ar spune unii că e firesc, normal… Asta spun și eu… La fel însă spun și eu că nu este normal, ca după etapa 1 din Liga2, unde au fost delegate două amazoane, și DOAR arbitri de rezervă, în etapele doi și trei, amazoanele să lipsească cu desăvârșire. N-au valoare amazoanele? Sunt amazoanele ținute în lot doar ca să nu spună un anumit X sau anumit Y că se fac discriminări? Sunt aceste amazoane în lot doar pentru imagine? Sunt întrebări la care NICIODATĂ nu o să primim răspunsuri… De ce? E simplu… Primează interesele asta e clar… Dacă facem strict referire la lotul arbitrilor din Liga2 de la noi, putem observa în lista arbitrilor de centru nume grele în arbitraj: Albon Teodora din Cluj-Napoca, Demetrescu Iuliana Elena din Râmnicu Vâlcea, Dorcioman Cristina din Câmpulung Muscel, Peşu Ionela Alina din Craiova, Trandafir Cristina Mariana din Bucureşti… Sunt 5 amazoane care-au ajuns aici pe mintea lor, pe munca lor… Întâmpător, sau nu, le-am văzut acolo în iarbă pe toate cinci centralele. N-au ieșit cu nimic în evidență cu minusuri în arbitraje… Din contră, toate cele cinci amazoane au primit respectul jucătorilor. Nu cred că mai este nevoie să scriu că fetele noastre arbitri nu fac nimic în plus în iarbă: PUR ȘI SIMPLU RESPECTĂ CEEA CE-AU ÎNVĂȚAT, RESPECTĂ AD LITERAM TOT CE-AU PREGĂTIT… Poate deranjează faptul că amazoanele arbitrează cu zâmbetul pe buze toate cele peste 90 minute ale jocului… Și-atunci îi înțeleg pe acești DELEGACI… Pe lista arbitrilor asistenți, le găsim pe: Apostu Alexandra Theodora din Bacău, Bănășeanu Paula Roxana din Câmpina, Drăgan Andra Simona din Cluj-Napoca, Iugulescu Petruţa din Târgovişte, Mihoc Alina din Arad, Nan Marilena Cătălina din Alexandria, Șamșudean Patricia din Timişoara, Țepușă Mihaela din Bucureşti, Udrea Ramona Doriana din Târgu Jiu… Recunosc că dintre aceste asistente, doar pe două nu le-am avut în vizor în timpurile unor meciuri, dar din 9, pe 7 le-am putut vedea la lucru… Ciudat e faptul că, toate cele 7 amazoane mi-au arătat profesionalism. De ce nu sunt delegate asitentele la meciurile din Liga2? Hai nu ne spuneți că-s toate 9 stewardese…că știm… Știm despre fiecare ce și cum… Dar stimabililor DELEGACI, ia aruncați un ochi în curtea vecinilor bulgari, și vedeți acolo de ce-s în stare bulgăroaicele din arbitraj… Hai, nu mă aburiți acuma că bulgăroaicele știu să fluiere mai bine ca ale noastre ! Hopa ! Stai așa că m-am aruncat în altă ligă… Am făcut referire la prima ligă de la vecinii de peste Dunăre… Să revenim la noi, și să aruncăm ochii la campionatul vecinilor din sud-vest, la sârbi… Vai, sârbii, popor de slavi, cu bărbați duri… Ei pe dracu ! Sunt ca mieii la tăiat în fața amazoanelor… Nu mă credeți? Ba să o faceți că nu îmi mint cititorii, nu le vând gogoși… Vreți să privim mai departe? Hai că ne putem întinde… Vreți să vă spun căte arbitre de centru și câte asistente primesc meciuri amicale peste vară în Austria, Germania, Spania, chiar Turcia? Nu că ar interesa pe cineva de arbitrele de-acolo, dar să facem o paralelă… De ce nu le dați afară din loturi? Vreți să vă spun că bărbații nu-s cu nimic mai prejos decât muierile în arbitraj? Până și voi cei care le suiți sau coborâți din categorii sunteți de acord cu mine… dar doar la acordarea categoriilor, pentru că la delegări… Vă dau un sfat domnilor DELEGACI… NU NE MAI FORȚAȚI ARBITRELE SĂ FACĂ ALTCEVA DECÂT FOTBAL ! Nu ne mai trimiteți arbitrele peste granițe pentru că pe voi vă fac de rahat ! NU cer nimic din ceea ce nu se cuvine… Vă cer un singur lucru: DAȚI AMAZOANELOR DIN ARBITRAJ O ȘANSĂ ! Mâine, sau poimâine, au împlinit vârsta și le retrogradați… Voi sunteți îmbuibați, ele sunt însetate… Voi îmbuibați de pe la protocoale de tot felul, amazoanele, însetate de-a alerga prin iarbă, pentru că, prin sălile de examene vezi mixturi… femei-bărbați la un loc… DE CE NU VEDEM MIXTURI ȘI-N BRIGĂZI? Hai domnilor DELEGACI… FIȚI BĂRBAȚI !

Dan-Alioșa Ulici

Astăzi debutează Zilele Comunei Dumbrăvița…

Țînțari

ȚînțariÎn perioada 19 – 21 august 2016 se vor desfășura manifestările culturale tradiționale organizate cu prilejul Zilelor Comunei Dumbrăvița. Sărbătoarea debutează vineri 19 august la Baza Sportivă Dumbravița, începând cu orele 16:00, cu întreceri ale echipelor de juniori ale Asociației sportive ,,Avântul” Dumbrăvița. Manifestarea continuă cu un meci de fotbal între echipe OLD BOYS de la orele 18:00, pentru ca de la ora 20:00 să urce pe scenă Dora Bodean și formația ,,Adagio”, seara terminându-se cu un mare bal, conform programului afișat de către primarul Popa Zachiu, al formației Sonic. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Dumbrăvița.

Sursă foto: Popa Zachiu
Dan-Alioșa Ulici

Liga2 de la noi înaintea etapei 3…

IMG_2339

IMG_2689Cum o anumită televiziune face jocurile, în liga secundă la fotbal meciurile etapei a III-a sunt distribuite în trei zile după cum urmează:
Vineri, 19 August ora 18:00
Olimpia Satu Mare – FC Braşov

Sâmbătă, 20 August
ora 11:00
CS Afumaţi – FC Academica Clinceni
CS Baloteşti – CSM Râmnicu Vâlcea
Unirea Tărlungeni – Metalul Reşiţa
Juventus Bucureşti – Şoimii Pâncota
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Luceafărul Oradea
ACS Berceni – Chindia Târgovişte
de la 12:30 Dunărea Călăraşi – CS Mioveni
de la 15:00 UTA Bătrâna Doamnă – Dacia Unirea Brăila

Duminică, 21 August ora 12:30
ASU Politehnica Timişoara – Foresta Suceava

Incertă este încă disputarea meciului dintre Juventus București și Șoimii Pâncota din cauza sponsorului-președinte-antrenor Pavel Piroș care mai are timp până vineri să plătească baremul restant. Apele-s tulburi și la echipa reșițeană sau snagoveană (nimeni nu știe ceva cert). Incertitudini apar și la Satu Mare dar și la Berceni… Braşovenii au plecat ieri (n.r. joi)către Satu Mare, după antrenamentul de dimineaţă, iar din lot fac parte 18 jucători, printre care şi Ştefan Grigorie. Înainte de plecare, ”stegarii” au primit primele din partea directorului general Vasile Dochiţa pentru victoria de acasă cu Juventus București. Partida de la Satu Mare va fi arbitrată de Codrea Cristian din Baia Mare la centru, asistat la cele două margini de Marica Mihai Marius din Bistriţa și Tunyogi Ferencz din Zalău, între cele două banci, arbitru de rezervă fiind clujeanul Dreve Dan Florin. Observatorii jocului, din Timișoara, Mureșan Ioan și arădeanul Rad Vasile.

După două runde disputate, clasamentul se prezintă astfel:
1 Dacia Unirea Brăila 2 2 0 0 4-1 6 3
2 Chindia Târgovişte 2 2 0 0 5-3 6 3
3 FC Braşov 2 2 0 0 4-2 6 3
4 UTA Bătrâna Doamnă 2 1 1 0 4-2 4 1
5 CS Afumaţi 2 1 0 1 16-1 3 0
6 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 1 0 1 9-3 3 0
7 Olimpia Satu Mare 2 1 0 1 5-1 3 0
8 FC Academica Clinceni 1 1 0 0 4-0 3 0
9 Dunărea Călăraşi 2 1 0 1 5-2 3 0
10 Juventus Bucureşti 2 1 0 1 4-2 3 0
11 CS Baloteşti 2 1 0 1 4-2 3 0
12 Unirea Tărlungeni 2 1 0 1 4-3 3 0
13 Luceafărul Oradea 1 1 0 0 1-0 3 0
14 CS Mioveni 2 1 0 1 2-4 3 0
15 CSM Râmnicu Vâlcea 2 0 2 0 2-2 2 -1
16 ASU Politehnica Timişoara 2 0 1 1 3-4 1 -2
17 Foresta Suceava 2 0 0 2 1-6 0 -3
18 ACS Berceni 2 0 0 2 1-8 0 0
19 Metalul Reşiţa 2 0 0 2 0-9 0 -3
20 Şoimii Pâncota 2 0 0 2 0-23 0 -3

În clasamentul golgeterilor:
1 Attila László HADNAGY 6
2 Alin Marian ZAHARIA 4
3 Marius COMAN 3
4 Roberto Ştefan VASILE 3
5 Cristian Georgian CHERCHEZ 3

Dan-Alioșa Ulici

Stegarii se impun la limită pe ,,Tineretului” în fața nou promovatei Juventus Colentina…

IMG_2379

IMG_2689Duminică superbă pentru fotbalul de la matineu la poalele Tâmpei, pe stadionul ,,Tineretului” acolo unde s-au înfruntat la cele 18 grade Celsius cât arăta Mercurul din termometre la 11 fix, formația gazdă FC Brașov și vizitatorii de la Juventus Colentina. Marius Omuț din Oradea a fost delegat să conducă la centru această partidă, asistat de la margini de Ciprian Iovu din Botoșani și Florin Cosma din Piatra Neamț, ajutați de rezerva Claudiu Ștef din Tg. Mureș. Pe foaia oficială la oaspeți l-am văzut pe masetrul Barbu, Marin Barbu ca antrenor principal, dar cu jucătorii la îcălzire l-am găsit pe ex internaționalul Daniel Oprița. Tot Daniel a fost și cel care a coordonat totul, da capo al fine și pe banca de rezerve pe toată durata jocului, fiind singurul care a arătat că fotbalul e greu când e jucat după ureche… La stegari, ,,Țânțarul”, principalul gazdelor a încercat să încropească ceva în doar câteva zile avute la dispoziție. Gazdele încep în forță jocul și după numai 4 minute au o bună oportunitate de-a marca, dar veteranul Ștefan Grigorie n-a nimerit ținta colentineană, cum nici tânărul Istrati n-a reușit patru minute mai târziu. Oaspeții ies la joc și șutează departe de poarta lui Bogdan Căucă în minutul 17. Trei minute mai târziu, Goge șutează puternic de pe la 25m la rădăcina barei, Stoian respinge cu greutate în corner. Oaspeții construiesc frumos până la marginea careului mare al stegarilor dar cam atât, pentru că de acolo, fundașii stegari resping cu precizie către atacanți care încearcă…

În minutul 43, o bâlbâială colectivă între fundașii și mijlocașii centrali ai oaspeților, Băjenaru face henț și Marius Omuț arată fără ezitare punctul cu var de la 11m și cartonaș galben. Execută precis Ștefan Grigorie și un nesperat 1-0 pentru stegari. (VEZI VIDEO)

IMG_2706Un minut mai târziu, Chipirliu îl lovește cu cotul pe Paul Iacob, Omuț îi arată cartonașul roșu și-l trimite la vestiare. La pauză Daniel Oprița mută, îl lasă la cabine pe căpitanul Vali Bărbulescu, unul dintre cei doi închizători, și-l introduce pe atacantul Vasile Buhăescu. Partea a doua a jocului a aparținut oaspeților care deși se aflau în inferioritate numerică au profitat de căderea fizică a stegarilor. Mai animat atacul oaspeților odată cu intrarea pe teren a lui Buhăescu, care a hărțuit permanent apărarea brașoveană. Gazdele se mulțumesc să se apere și să iese pe contraatac. În minutul 69, Cazan a ajuns în poziție de finalizare, dar Stan a reușit să-l blocheze. După alte patru minute, tot oaspeții au posibilitatea să înscrie dar, șutul centrare al lui Carabela în fața porții lui Căucă, nu este ajuns de Vasile Buhăescu. Ultimul sfert de oră n-a adus nimic nou pe tabela de scor, oaspeții lovindu-se de apărarea fermă a stegarilor, stegari care în atac n-au reușit prea multe. La conferința de presă, daniel Oprița a fost destul de supărat pe naivitatea propriilor elevi, dar a dat vina pe faptul că-i o echipă nou promovată. De partea cealaltă, Cornel Tălnar, principalul gazdelor a declarat: „A fost o victorie foarte muncită… Am întâlnit o echipă bună, care are două luni în fața noastră ca pregătire. Trebuie să îi felicit pe băieți pentru dăruire, pentru faptul că au respectat sarcinile de joc, dar și pentru faptul că s-au bătut pentru fiecare minge. Se vede că avem o viteză în minus față de adversari, dar prin poziționarea noastră în teren, prin felul în care am gândit jocul am reușit să obținem cele trei puncte. În următoarea lună așa vom juca, la rezultat, pentru că disponibilitatea fizică nu ne permite să facem și spectacol. Este extrem de important că am luat șase puncte din primele două jocuri. Nu îmi vine să cred ! Important este că și conducerea, spre deosebire de ulitmii ani, este lângă echipă. Băieții au primit primă după jocul cu Sf. Gheorghe și un salariu în avans, ceea ce la Brașov nu s-a mai întâmplat în ultimii 5 ani. Mai avem nevoie de puțin timp de pregătire, până ne vom pune la punct fizic… Avem jucători cu experiență, au calitate, dar dacă planetarele, pivoții și bucșele bat…..”
FC Brașov: Căucă, Vlăsceanu, Ciobanu, Poverlovici, Stan, Manole (Săftescu 77), P. Iacob, I. Popa, Goge, Grigorie (Vlad Munteanu 62), Istrati (Sburlea 64).
Antrenor: Cornel Țălnar

Juventus Colentina: Stoian, Beța, Morariu, Walace, Carabela, Bărbulescu (Buhăescu 46), Băjenaru (Alin Ilin 75), Mihăescu, Cazan, Chipirliu, Stoenac (Vasile 77).
Antrenor: Marin Barbu

De la formația gazdă, mi-au plăcut în acest joc Goge și Căucă, iar de la formația vizitatoare Beța și Buhăescu. După părerea mea, jucătorul meciului goalkeeperul gazdelor Bogdan Căucă.
Pentru brigada de arbitri, un 9 plin…

Dan-Alioșa Ulici

Ralu Fitness Studio – o sală la dispoziția codlenilor pentru mișcare și sănătate…

Ralu fitness

IMG_2222Duminică 7 august în Promenada din Centrul Istoric al Municipiului Codlea, animație mare… Raluca Elena Nica, o tânără intreprinzătoare codleancă a lansat o provocare pentru locuitorii Municipiului Codlea odată cu deschiderea Sălii de sport RALU FITNESS STUDIO situată pe strada 9 Mai la numărul 2. La manifestarea din Promenada codleană, invitați de marcă, prieteni ai Ralucăi, veniți din orașul aurului negru, Ploiești, în marea lor majoritate instructori de kangoo, freestyler și gimnastică aerobică. Ajutată de părinți în cea mai mare parte la organizarea evenimentului, Raluca & Friends au făcut demonstrații de Kangoo Jumps, Freestyler și Gimnastică Aerobică, la pupitrul muzical, aflându-de deja celebrii DJ-ei locali Jipy&Dodo… Raluca de la Ralu Fitness, vădit emoționată de participarea colegelor de breaslă din Ploiești, profesioniste în domeniu, a fost încântată la final atunci când participanții nu mai conteneau cu felicitările pentru reușita evenimentului și cu urările de Baftă și Succes odată cu apariția noului RALU FITNESS STUDIO… Așadar, pe strada 9 Mai la numărul 2 din Codlea, codlenii se pot bucura la ore de Kangoo Jumps, Freestyler și Gimnastică aerobică, instructor Raluca Elena Nica, dar și masaj terapeutic efectuat de Mara-Elena Chirea. Programul sălii și programările la mișcare se pot obține apelând numărul de telefon 0769 183 713, în fiecare zi de luni până vineri între orele 09:00- 17:30 sau accesând pagina de facebook Ralu Fitness. Să-i urăm succes noului intreprinzător Raluca Elena Nica de la RALU FITNESS STUDIO din Codlea !

Dan-Alioșa Ulici

 

Cupa ,,CSM Ploiești 2016” câștigată de formația organizatoare…

Mesaj CSM Ploiești 1

CSM PLOIEȘTI 1În perioada 11-13 august s-a desfășurat în Sala ,,Olimpia” din Ploiești un turneu de handbal feminin dotat cu CUPA CSM PLOIEȘTI, cu participarea formațiilor: CSM Ploiești, CS Măgura Cisnădie, HCM Râmnicu Vâlcea și CSM Unirea Slobozia. Au fost trei zile de întreceri interesante în care antrenorii celor patru formații angrenate în competiție au putut vedea la lucru noile achiziții dar și situația exactă a pregătirii handbalistelor din loturi.

Dar iată loturile aliniate în turneu de cele 4 echipe participante:
CSM Ploieşti: Şerban, Pîrvuţ-Udriştioiu, Dmitrovic, Burtea-Shutska, Tivadar, N. Tudor, Chiricuţă. Tatalovic, A. Dumitru, Balaban-Curtean, C. Gheorghe, Apetrei, Farcău, Bozovic. Antrenor: Neven Hrupec.
CS Măgura Cisnădie: Curmenţ, Suba, Popovici, A. Pătulean , Cioaric, A. Moldovan, Băcăoanu, Hoha, Gatzel-Han, Czeczi, Goran, Stănciulescu, Mitrache, M. Pătulean, Chelaru. Antrenor: Alexandru Weber.
HCM Râmnicu Vâlcea: Blazek, Vălean, Khouilidi, Senocico, Simion, Barbosa, Stoicănescu, Adespii, N. Safta, Beleska, Gavrilă, Florică, Craiu. Antrenor: Constantin Ştefan.
CSM Unirea Slobozia: M. Ion, Horobeţ, A. Ilie, Marchidanu, Enescu, Pavăl, M. Toma,D. Petrescu, Iovănescu, O. Ionescu, Predoi, C. Sava, A. Ivan. Antrenor: Dumitru Muşi.

În cele trei zile de întrecere s-au înregistrat următoarele rezultate:
CSM Ploieşti – HCM Râmnicu Vâlcea 28-25 (17-13)
CSM Unirea Slobozia – CS Măgura Cisnădie 28-33 (11-17)
CSM Ploieşti – CS Măgura Cisnădie 31-27 (19-17)
CSM Unirea Slobozia – HCM Râmnicu Vâlcea 32-28 (16-12)
HCM Râmnicu Vâlcea – CS Măgura Cisnădie 35-32 (20-17)
CSM Ploieşti – CSM Unirea Slobozia 27-27 (15-12)

Competiția a fost câștigată la final de formația gazdă, CSM Ploiești, cea care a intrat în posesia trofeului pus în joc. Iată și clasamentul final:

1 CSM Ploieşti 3 2 1 0 86-79 5 puncte
2 Unirea Slobozia 3 1 1 1 87-88 3 puncte
3 HCM Rm. Vâlcea 3 1 0 2 88-92 2 puncte
4 Măgura Cisnădie 3 1 0 2 92-94 2 puncte

Remarcatele turneului pe echipe:
CSM Ploiești: Tatalovic, Pîrvuţ-Udriştioiu, Farcău, Balaban-Curtean
Unirea Slobozia: A. Ilie, Horobeţ, Iovănescu, Marchidanu
Rm. Vâlcea: Vălean, Senocico, Khouilidi, Adespii
Măgura Cisnădie: Curmenţ, Cioaric, Gatzel-Han, A. Pătulean

Mesaj CSM PloieștiDeși echipa gazdă joacă, și-o face în parametrii ridicați de performanță. se pare că problemele financiare nu le dau pace handbalistelor. Acestea au istituit un protest inedit dar totuși destul de decent, asemănător fotbaliștilor de la CSMetalul Reșița din sezonul trecut, astfel că la încălzire, hadbalistele de la CSM au purtat tricouri inscripționate cu mesajul: „Vreţi medalii, dar ne trataţi ca pe nişte sclavi! Respectaţi-ne!”. Sperăm noi iubitorii handbalului că poate cineva citește și este în măsură să respecte handbalul și handbalistele, pentru că, trebuie să o recunoaștem, FĂRĂ BANI NU SE POATE…

Sursă: csm ploiești.ro
Dan-Alioșa Ulici